ASOCIATIA FILANTROPIA SEVERIN
Vizită de studiu la Asociația Filantropia Severin!În perioada 12-14 decembrie 2012, Asociația Filantropia Severin a primit vizita reprezentanților a două organizații creștin-ortodoxe, membre ale Federației Filantropia a Patriarhiei Române: Fundația ”Sf. Sava” de la Buzău și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Această vizită de studiu s-a realizat în cadrul proiectului ”Împreună pentru servicii sociale mai bune - Constituirea capacității organizaționale a unei rețele naționale de ONG-uri creștine”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, fiind implementat de IOCC România, în parteneriat cu Federația Filantropia și Patriarhia Română.
Federatia Filantropia are un nou sediu![]()
Cursuri de formare organizate cu sprijinul Asociației Filantropia Severin
Cursul, cofinanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, este pregătit şi implementat pe baza unei metodologii care pune accent pe participarea activă şi angajamentul celor implicaţi. La sfârşitul acestui modul de formare, participanţii vor putea să elaboreze, planifice şi să scrie proiecte eligibile în cadrul programului Tineret în Acţiune şi să folosească structura unei cereri de finanţare specifice acestui program. Sesiune de informare în cadrul proiectului FORTE![]()
”Și tu poți!” - un proiect coordonat de voluntari!Voluntarii Asociației Filantropia Severin și-au creat propriul proiect! Acesta se adresează copiilor din Centrul rezidențial ”Sf. Nicodim” din Gura Văii și are drept scop creșterea gradului de adaptabilitate și integrare socială a 20 de copii instituționalizați. Proiectul a fost numit sugestiv ”Și tu poți!” întrucât el are în vedere dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare, prin activități de educație nonformală, la copii cu un grad scăzut sau cu probleme de integrare socială, beneficiari ai Centrului de Supraveghere, Orientare și Integrare ”Sf. Nicodim” din Gura Văii.
Atelierul „Sf. Apostol şi Evanghelist Luca” şi-a serbat ocrotitorul Biserica Ortodoxă îl serbează astăzi, 18 octombrie, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Cu acest prilej, atelierul de icoane „Sf. Apostol şi Evanghelist Luca” al Asociației Filantropia Severin, și-a serbat ocrotitorul. Un sobor de preoţi, condus de Părintele Director, Smeu George, a săvârșit slujba de sfințire și a rostit
|