Componenta B - iunie 2009 – februarie 2010

Pentru realizarea componentei B din cadrul proiectului „Împuternicirea comunităţilor de romi în influenţarea şi monitorizarea agendelor locale în România” se va aloca o perioadă de 7 luni efectiv de lucru în perioada iunie 2009 – februarie 2010.

Obiectivul acestei component este imputernicirea societăţii civile de la nivel local şi regional, prin susţinerea ONG-urilor şi organismelor de reprezentare comunitară, în implementarea unor mecanisme participative de monitorizare şi evaluare a măsurilor menite să susţină incluziunea socială a romilor.

Dezvoltarea organizaţiilor partenere şi a GI – va fi realizată prin activităţi punctuale de instruire livrate de către traineri şi consultanţi periodic, dar şi prin activităţi permanente de mentorat, consultanţă, învăţare prin aplicarea directă a unor instrumente şi tehnici, traininguri individuale - susţinute de către mentori. Nevoile de dezvoltare ale organizaţiilor vor fi identificate în mod direct de către mentori pe parcursul implementării proiectului, iar ulterior echipa de management va încerca răspundă acestora, fie în timpul acestui proiect, fie prin includerea organizaţiilor în programe ulterioare ale ADCI.

Monitorizarea şi evaluarea – se vor realiza prin crearea şi aplicarea unor mecanisme participative de monitorizare şi evaluare, la implementarea cărora membrii comunităţii rome vor fi actori principali implicaţi direct.

Principalele tipuri de activităţi de monitorizare - evaluare vor consta în:

      colectare de date cantitative şi calitative, de la membrii comunităţii, de la instituţii şi alte organizaţii neguvernamentale;

      organizare de întâlniri periodice în comunităţile facilitate, la nivel judeţean, şedinţe cu factorii interesaţi;    

            şedinţe de monitorizare şi evaluare în care se vor discuta constatările rezultate din activităţile specifice de monitorizare şi evaluare;

      monitorizarea intervenţiilor pentru romi implementate de către APL, ONGuri, etc.

      elaborarea unor rapoarte de monitorizare şi evaluare;

      diseminarea materialelor realizate în urma monitorizării şi evaluării (rapoarte, studii de caz, exemple de bună practică, etc);

      dezbateri publice organizate pentru conştientizarea factorilor interesaţi, la nivel local, judeţean, naţional.

 

Beneficiari: 4 localităţi din judeţul Mehedinţi

Parteneri : Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună" (ADCI) şi Asociaţia Filantropia Severin, la nivelul judeţului Mehedinţi.

Finanţatori: Japan Social Development Fund (JSDF); Banca Mondiala (WB)

Locul de desfăşurare: localităţile – Almăjel, Balta Verde, Gârla Mare şi Jiana Veche

Bugetul proiectului: 22 500 lei, la nivelul judeţului Mehedinţi.